De mic copil toata lumea te intreaba ce ai vrea sa faci cand vei fi mare si, nu stiu despre altii, insa pe mine ma punea in mare incurcatura.
Nu vroiam nici astronaut si nici invatatoare, si de fapt, nu vedeam mai nimic cu care sa ma potrivesc.
Imi doream ceva care sa imi placa, in care sa pun suflet, sa ma distrez nu doar sa fie acolo pentru ca asa trebuie sa faci cand esti “om mare”.
Pe masura ce cresteam, crestea si frica: daca nu o sa stiu niciodata ce vreau, sau, si mai rau, poate nu ma pricep la nimic si atunci sa vezi ce ma fac…
Mama imi spunea intotdeauna ca orice persoana este speciala intr-un domeniu, trebuie doar sa stau sa ma gandesc un pic si sa vezi ce imi place mie, “sunt sigura ca gasesti tu ceva”.
Desigur, mie imi placeau petrecerile, si tot anul strangeam bani astfel incat, in apropierea zilei mele sa merg la mama cu economiile, lista de cumparaturi si preturile aferente, gata sa imi primesc ok-ul pentru pary dar mi se parea inutil sa ii spun “imi plac petrecerile si cand ma fac mare vreau sa fac petreceri”. Ma gandeam ca sigur nu poate fi asa de simplu, sigur nu exista o posibilitate asa simpla si frumoasa si sigur mama asteapta cuvantul profesoara, doctor, economist, avocat sau eu mai stiu ce.
Intr-un final m-am dat baututa si am studiat economia, pentru ca asa era trend-ul dar mi-am dat seama repede ca nu ne potrivim, e frumoasa dar eu nu o vreau asa ca am trecut mai departe si am facut un master in Comunicare si PR, parea domeniul cel mai apropiat de oameni si imi putea oferi posibilitatea de a face ceva ce sa imi placa – sa interactionez cu persoanele din jurul meu.
Si asa a inceput totul. M-am angajat in timpul Facultatii ca sa nu depind exclusiv de parintii mei si am avut norocul de a o cunoaste pe Georgiana cu care astazi, avem acest mic “business de familie” (ne-am si inrudit un pic mai tarziu in viata dar asta este alta poveste).
Am inceput ca si PR dupa care am incercat si o aranjare la mese, un meniu si o maslina dupa care am trecut la pasul urmator cu conferinte si tot felul de nebunii corporate care m-au fascinat si mi-au deschis apetitul pana am ajuns in punctul culminant: evenimentele sociale.
Sunt absoult minunate! Unice ca si persoanele pentru care le organizezi; este practic imposibil sa te repeti intru totul pentru ca nici ei nu sunt de doua ori aceiasi.
Sa ii cunosti este o provocare, sa afli dintr-o cafea secretul anilor si visele ce ii insotesc.
Pentru mine, mirii sunt sursa perfect de inspiratie. Imi solicita tot ce am la dispozitie - energie, creativitate, emotie - si imi ofera cea mai frumoasa recompensa din lume: multumirea ca am facut parte din povestea lor minunata, iar acest sentiment este de imposibil de comparat cu orice altceva.
Ma simt ca atunci cand eram mica: stabileam targetul, doar ca de data asta facem acest lucru impreuna, stabilim bugetul dupa care incep eu cu listutele mele si, la final, merg la miri sa imi iau ok-ul ca sa pot face rotitele sa se miste si povestea incepe sa prinda contur.
Este ca un loc de joaca pentru copii in varianta adulta: ti se dau piesele de lego si la final trebuie sa iasa castelul doar ca aici piesele sunt flori, cristale, servete, momente si la sfarsit trebuie sa iasa o fila dintr-un basm ce incepe cu “La nunta noastra a fost asa de frumos…” si se termina cu “Da, a fost tot ce mi-am dorit plus ceva extra, a fost pur si simplu minunat!”
Pot spune cu sinceritate ca daca ar fi sa o iau de la capat as face aceleasi alegeri care m-au adus in acest punct extraordinar si sper sa am ocazia sa ne cunoastem si sa scriem impreuna basmul vostru.