Wedding planner din 2011

Despre mine

CINE SUNT?

Bună! Sunt Alexandra și organizez personal nunțile The Perfect Wedding, în București și în împrejurimi, în restaurante, hambare, conace, grădini și nu numai.

Am început în hoteluri și locații de 5 stele, de cealaltă parte a mesei. Am vândut evenimente, le-am planificat, am pregătit sălile și am coordonat echipele care le-au pus în practică. Acolo am învățat cum se construiește oferta unei locații, ce se poate negocia, cât durează de fapt servirea unui meniu și ce se întâmplă în culise când ceva nu merge conform planului. În cei 15 ani de experiență, tot ce am învățat acolo a ajuns în nunțile pe care le organizez.

REȚETA SUCCESULUI?

Am ales să păstrez The Perfect Wedding ca o agenție boutique, în care fiecare eveniment primește atenția mea personală. Vei avea aceeași persoană alături pe tot parcursul pregătirilor, care îți cunoaște dorințele, te îndrumă la fiecare pas și te ajută să transformi ideile în realitate.

PROMISIUNEA MEA?

  • Negociere informată cu locația. Știu cum se formează prețul unui meniu, ce costuri pot fi reduse și ce clauze din contract merită verificate.
  • Un program care chiar funcționează. Știu cât durează servirea, montajul decorului și schimbările de cadru, așa că seara curge fără pauze lungi și fără grabă.
  • O sală gândită pentru oameni, nu doar pentru poze. Așez mesele, ringul și zonele de servire astfel încât invitații să se simtă bine, iar echipele să lucreze ușor.
  • Comunicare directă cu echipa locației. Vorbesc aceeași limbă cu managerul de banchet și cu bucătăria, așa că problemele se rezolvă înainte să le observați.

CUM VOM FACE?

Cum organizez nunta voastră, pas cu pas

Începem cu o discuție despre voi: cum v-ați cunoscut, ce vă place, ce buget aveți și cum vă imaginați ziua. Vă povestesc și eu despre mine. Chimia se simte, nu se construiește.

Revin apoi cu un concept, îl ajustăm împreună și alegem furnizorii potriviți. Mă ocup și de partea mai puțin vizibilă: bugetul, termenele, contractele și toate detaliile organizatorice. În ziua nunții sunt alături de voi de la pregătiri până la tăierea tortului. Detaliile despre fiecare pachet le găsiți pe pagina /servicii.

SCOPUL MEU?

Îmi doresc să te bucuri de această perioadă cu entuziasm și încredere, știind că nu trebuie să le faci pe toate singur.

Știu câte emoții, idei și întrebări vin odată cu el și cât de mult contează să ai pe cineva alături, care să te asculte, să te înțeleagă și să te ajute să găsești cele mai potrivite soluții.

Cu ce te pot ajuta?

Fiecare eveniment începe cu o poveste, o dorință și multe lucruri de pus în ordine.

Sunt alături de tine pentru a le transforma într-un plan coerent, prin consultanță, planning și coordonare adaptate evenimentului tău.

Lucrez cu un număr limitat de proiecte pentru a mă implica personal în fiecare și pentru ca tu să ai un om de încredere alături, de la primele idei până la momentul mult așteptat.

De ce să mă alegi ca wedding planner?

  • Pentru ca tu să te bucuri de moment. Eu am grijă de planul din spatele lui.
  • Organizarea unei nunți înseamnă mult mai mult decât alegerea locației, a florilor și a furnizorilor. Înseamnă zeci de decizii care trebuie să se potrivească între ele, un buget de gestionat, termene de respectat și detalii care nu trebuie lăsate la voia întâmplării.
  • Eu îți ofer claritate atunci când ai multe de decis, te ajut să îți organizezi prioritățile și urmăresc ca toate elementele să funcționeze împreună. Iar în ziua nunții, în loc să te ocupi de program, furnizori și situații neprevăzute, să te poți concentra pe oamenii dragi și pe bucuria momentului.

Ce evenimente sărbătorim împreună?

Fiecare eveniment marchează un moment special, iar felul în care îl trăim și ni-l amintim îl face unic. Fie că pregătești nunta la care ai visat, botezul copilului tău sau o aniversare alături de cei dragi, sunt aici să te ajut să transformi ideile în realitate și să te bucuri de fiecare etapă.

Nunți

De la primele idei până la ultimele detalii, construim împreună o zi care vă reprezintă și în care fiecare element își găsește locul firesc.

Botezuri

Un moment plin de emoție, alături de familie și prieteni, merită o organizare atentă, adaptată dorințelor voastre și atmosferei pe care v-o imaginați.

Evenimente private

Aniversări și alte ocazii speciale, organizate cu grijă pentru detalii și cu o abordare potrivită stilului și dorințelor tale.

Îți propun să ne cunoaștem